Mark Meyer
Evreu american de origine română (?), preşedinte al firmei de avocatură (evreiască) de pe Wall Street (New York), Herzfeld & Rubin, firmă care s-a ocupat, printre altele, de banca românească Dacia Felix şi care desfăşoară o activitate susţinută în România. Site-ul de internet al firmei Herzfeld & Rubin o prezenta până recent pe sora primului ministru Adrian Năstase, Dana Barb, ca pe o "redutabilă economistă" ce face parte din rândurile staff-ului firmei, ca directoare. (A se vedea despre preluarea forţată de către israelieni a băncii Dacia Felix-Eurom, capitolul Băncile Româneşti, Ţintă israclită.)
Mark Meyer, fiind şi unul dintre cei doi evrei americani care monitorizează şi dirijează România de la cel mai înalt nivel, s-a ocupat de organizarea vizitei în S.U.A. a preşedintelui Ion Iliescu în anul 2001.
A funcţionat la Palatul Cotroceni, pe lângă preşedintele Emil Constantinescu drept consilier, într-o perioadă când preşedinţia României era copleşită de evrei. Şefa consilierilor prezidenţiali era evreica Zoe Petre, iar uşa palatului prezidenţial era permanent deschisă evreilor Tom Lantoş şi Alfred Moses. Chiar despre Emil Constantinescu, originar din Basarabia, în "Jurnalul" Ronei Hartner (presupusa amantă evreică a preşedintelui) s-a scris că tatăl său, care l-a abandonat împreună cu mama sa, era un evreu rus beţivan. Când a contrazis punctual conţinutul pseudo-Jurnalului Hartner, Constantinescu, în mod ciudat, nu a contrazis şi acest aspect. Mark Meyer a continuat să fie consilier prezidenţial şi pe lângă preşedintele Ion lliescu.
De fapt, Meyer s-a ocupat de România de pe vremea lui Ceauşescu, iar în anii din urmă a condus aşa-zisa Cameră de Comerţ Româno-Americană, care este ceva între agenţie sub acoperire a C.I.A. pentru promovarea intereselor evreilor americani şi interfaţă a afacerilor S.U.A. în România. Organizaţia este creată la Bucureşti din 1993, chiar cu sprijinul lui Ion Iliescu şi, alături de Meyer, ea îl are la conducere pe evreul Elias Wexler, originar tot din România, acelaşi care deţine postul de televiziune din New York, Romanian Voice şi care, plătit tot de români, retransmite programe ale Televiziunii Române, beneficiind de un contract extrem de benefic semnat cu TVR-ul încă din al doilea mandat de preşedinte al lui Ion Iliescu.
Pentru a da culoare vizitei din anul 2001 a preşedintelui Iliescu în S.U.A., Mark Meyer s-a gândit să îi organizeze acestuia o festivitate de premiere, şi neavând altceva mai la îndemână, a scos din pălărie medalia Distinguished Leadership Award conferită de... Camera de Comerţ Româno-Americană, adică de el însuşi. De fapt, Meyer a fost maestru de ceremonii al întregii vizite oficiale în Statele Unite ale Americii.
Evenimentul premierii lui Ion Iliescu s-a petrecut la 20 septembrie 2001 printr-un dineu festiv la hotelul newyorkez New York Palace, eveniment prezidat de cei trei evrei: Mark Meyer, Herbert Rubin şi Elias Wexler, "ca recunoaştere pentru cei 11 ani de conducere excepţională pe plan politic şi dezvoltare economică a României". Organizarea dineului a fost aproape exclusiv evreiască: Mark Meyer, ex-ambasadorul Alfred Moses, Meir Rosenne, Herbert Rubin, Armand Scala, Richard Schifter, Rabbi Arthur Schneier, Elias Wexler etc.
Iată cum relata faptele cotidianul România Liberă din 5.11.2001: "Scandalul premierii lui Ion Iliescu de către Camera de Comerţ Româno-Americană continuă. Culmea absurdului: Ion Iliescu este premiat de către chiar consilierul său, Mark Meyer... S-a stabilit data chiolhanului de la New York în cinstea lui Iliescu. Lui Mark Meyer i s-au căutat rădăcini româneşti pentru a fi pus de regimul Iliescu în fruntea comunităţii româneşti din Statele Unite. Comunitatea românească s-a unit împotriva lui Ion Iliescu. Pentru chiolhanul în cinstea lui Ion Iliescu, Mark Meyer strânge mari sume de bani. Şi-a găsit şi sponsori. Două companii au sponsorizat cu câte 25.000 de dolari reuniunea, iar preţurile pentru invitaţi sunt împărţite în funcţie de locul în sală. La orice restaurant de clasă din Manhattan, un tacâm costă cca. 150 de dolari. Organizatorii se aleg şi cu un important profit, căci numai din sponsorizările celor două companii, la o participare de 100 de persoane, rămâne un beneficiu de 10.000 de dolari. Iar dacă mai calculăm şi costul unui tacâm, în medie 250 de dolari (cei care stau la masă mai aproape de Iliescu plătesc mai mult), reiese că afacerea Premiu pentru Iliescu este chiar profitabilă." Un mic "ghişeft", am adăuga noi, pe lângă marile afaceri ce le derulează Meyer cu România, în favoarea coreligionarilor sau cosangvinilor săi.
Toată mascarada acestei vizite aranjate de evrei pentru Iliescu a stârnit vii proteste din partea comunităţii româno-americane la New-York, îndeosebi din partea lui Marius Badea, editorul celui mai răspândit ziar românesc din California, Meridianul Românesc. Făcând parte din staff-ul electoral al preşedintelui S.U.A., George Jr. Bush, Marius Badea s-a adresat secretarului de stat Colin Power şi mai multor congresmani americani protestând asupra felului în care i se construieşte neîncetat lui Ion Iliescu o falsă imagine pozitivă la Washington de către aceleaşi persoane neavenite din anturajul sau, precum Alfred Moses, care i-a mai organizat în 2000 lui Iliescu o vizită în S.U.A., şi care, ca ambasador al Statelor Unite la Bucureşti, a colaborat activ cu regimurile Ceauşescu şi Iliescu. În treacăt fie spus, Alfred Moses a ştiut, de fapt, să îşi folosească poziţia pentru a favoriza afacerile evreilor în România.
Însăşi conducerea Organizaţiei Comunităţii Româno-Americane (CORA) este acaparată în bună măsură de evreii originari din România, deşi arhiepiscopul Nathaniel o reprezintă oficial. Cităm din scrisoarea lui Marius Badea către arhiepiscop: "Cu mare mândrie, românii americani au citit scrisoarea dumneavoastră de protest împotriva acestui eveniment [decernarea distincţiei din partea lui Mark Meyer către Ion Iliescu], care a fost publicată în ziarul nostru. Din păcate, cu această ocazie, a ieşit la iveală o mare problemă în cadrul organizaţiei româno-americane, CORA, organizaţie pe care, cu mare onoare, o conduceţi ca chairman. Acţiunea Camerei de Comerţ Româno-Americane a fost organizată de domnii Mark Meyer, chairman al acesteia, şi Armand Scala, vicepreşedinte al acesteia, în acelaşi timp, dl. Armand Scala este preşedinte CORA, iar dl. Mark Meyer este vicepreşedinte CORA. Prezenţa domnilor Armand Scala şi Mark Meyer în conducerea a doua organizaţii fundamental diferite şi atitudinea dânşilor faţă de durerea sufletească a românilor creează un mare conflict de interese. Prea Sfinţia Voastră, credem că a sosit timpul să cereţi ca domnii Armand Scala şi Mark Meyer să-şi dea demisia din CORA şi o noua conducere să fie aleasă în mod democratic". (Articolul românului american demonstrează că războiul nevăzut dintre români şi evrei se duce şi în afara hotarelor ţării, deoarece evreii încearcă pretutindeni să se substituie românilor, să se plaseze la conducerea organizaţiilor acestora şi să le blocheze interesele legitime.)
Mark Meyer este, alături de alţi evrei, şi în spatele afacerii cunoscute ca "Invest România Forum". Deşi principal iniţiator al acţiunii, prin firma Hertzfeld & Rubin, este Meyer, pentru publicul românesc iniţiativa aparţine unui grup mai larg, chipurile chiar autorităţilor române în căutare de investitori americani. Forumul, organizat în 1997 în S.U.A. sub genericul "Economia românească: Afaceri de ocazie pentru Oamenii de Afaceri Americani" (Romanian Economy: Emerging Deals for American Business People), trimisese invitaţii companiilor americane evreieşti, şi nu numai, să profite din plin de ocazia de a cumpăra ieftin întreprinderile româneşti. Organizatorii secreţi (Herzfield & Rubin, adică Mark Meyer, şi USAID Midivest Bussines Center, adică C.I.A.), al căror plan de preluare a economiei româneşti necesita fonduri, pentru a fi convingători s-au gândit să expună, ca garanţi, responsabilii economici din România, aşa că au fost plimbaţi de la Bucureşti la Chicago reprezentanţi ai guvernului român, preşedinţi şi directori executivi ai celor mai influente Bănci şi fonduri mutuale din România, directori din toată economia românească. Mesajul real: Economia României chiar se predă, prada vă aparţine, puteţi să vă exercitaţi dreptul în preferinţă, putem aranja privatizările! Cel mai convingător s-a străduit să fie Mircea Geoană, ambasador al României în S.U.A. la acea dată. Geoană a făcut parte dintre studenţii privilegiaţi de înalţii ofiţeri ai fostei Securităţi. Astfel, generalul Pacepa, pe vremea când era şef adjunct al spionajului românesc (D.I.E.), a avizat favorabil numele lui Mircea Geoană, fiu al generalului Geoană, pentru a pleca la studii în S.U.A. în rândurile "ambasadorilor prieteniei" româno-americane. După ce Pacepa a dezertat, a trecut în solda C.I.A., iar după 1990 a reluat legăturile cu mai tânărul Mircea Geoană.
Desfăşurat la Hotelul Hilton&Towers din Chicago, în perioada 29.09 - 3.10.1997, "Forumul" scotea practic economia României la mezat în faţa unor mari bănci americane evreieşti: Chase Manhattan Bank, Smith Barney Europe, First Chicago Bank, Mercantile Stock Exchange, Global Securities USA Inc, Executives Club of Chicago, bănci care se află în spatele firmelor "investitoare".
În perioada 30.03 - 3.04.1998, în S.U.A., acţiunea ("Forumul") s-a repetat spre a fi oferite afaceri în România la "peste 200 de mari companii americane" în "domeniile bancar şi al pieţei de capital, industrie uşoară, agricultură şi industrie alimentară, industrie constructoare de maşini, metalurgică, chimică şi petrochimică, materiale de construcţii, electronică, telecomunicaţii, infrastructură etc." (adică tot!). De această dată, organizatorul anunţat era chiar de la vârful finanţelor americane evreieşti, Amroinvest Inc (a baronilor finanţelor mondiale, familia evreilor Rothschild), dar în "comitetul de iniţiativă" mai găsim, la calibru apropiat, şi Citibank (reprezentată de preşedintele şi vicepreşedintele evrei David Garner şi Janet Heckman), dar şi Dana Barb (sora politicianului român Adrian Năstase) ca manager general pentru România al firmei Herzfield & Rubin, deci Mark Meyer. Firma Amoco Corporation, participantă la "Forum", a preluat ulterior industria aluminiului din România.
Ascensiunea profesională a lui Mark Mayer a avut loc după 1991, când era un obscur avocat evreu american la firma Hall and Dickler. Marele capital curat american declara că nu are nevoie ca Mayer şi firma evreiască de avocatură din care făcea parte (Kent, Lawer, Dickler & Friedman) să-i reprezinte interesele în România, dar el a fost impus acestora chiar de către guvernanţi români, deoarece îl preferau.
Alexandru Bittner
"Om de afaceri", agent israelian cu penetrare la toate nivelele statului român; conform dezvăluirilor din "Armaghedon II" a "finanţat" întotdeauna familia primului-ministru Adrian Năstase:
"Încă de la începutul anilor '90 o puternica prietenie leagă familia Năstase de controversatul om de afaceri Alexandru Bittner. Această prietenie s-a materializat într-o serie de afaceri derulate de către acesta din urmă şi intermediate de d-na Năstase şi de dl. Sorin Teşu, omul de încredere al familiei Năstase, actualmente şef de Cabinet al primului-ministru. Alexandru Bittner a afirmat în mai multe rânduri că, în perioada 1997-2000 a finanţat periodic familia Năstase cu sume cuprinse între 5.000 şi 10.000 de dolari, sume transmise fie direct d-nei Năstase, fie prin intermediul lui Sorin Teşu. În prezent, firme aparţinând lui Alexandru Bittner desfăşoară afaceri cu diverse regii sau societăţi cu capital de stat, cum sunt: Petrom şi R.A.P.P.S. [regia protocolului de stat], afaceri mijlocite şi de a căror bună desfăşurare se ocupă Sorin Teşu." Vila şi ferma lui Bittner de la Măneciu este relativ apropiată de vila şi ferma familiei Năstase de la Cornii. Pe ambii boşi îi legă "pasiunea" pentru creştearea păsărilor (şi producţia de ouă), motiv să-şi facă vizite reciproce. În noiembrie 2002, un partid de opoziţie a lansat public întrebarea (lăsată fără replică): "Este adevărat că Alexandu Bittner a fost desemnat să se ocupe de şpaga de 30.000.000 de dolari care ar rezulta din înzestrarea cu computere a Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi a şcolilor din România? În urmă cu doi ani au fost date în vileag şmecheriile lui Dan Fischer, Cătălin Harnagea şi Dorin Marian, care încercau să devină intermediari ai unui puternic consorţiu englez, în tentativa acestuia de a obţine un credit garantat României de 400.000.000 de dolari. Între timp, regimul politic s-a schimbat, dar nu şi Dan Fischer, căruia i s-a impus colaborarea cu Al. Bittner, ca să repună pe picioare afacerea, deşi englezii ar putea trata direct cu MEC. Comisionul de 30.000.000 de dolari ar urma să fie împărţit între Dana Năstase (prietena de casă a lui Bittner, care i-a pus o vilă la dispoziţie, la Măneciu-Pământeni), cei doi evrei (Fischer şi Bittner) şi Dan Nica."
Alexandru Bittner este şi proprietar al postului de televiziune PrimaTV, condus de colaboratorul său Cristian Burci. Prieten, pe rând, cu mai toţi şefii serviciilor secrete româneşti, datorită cochetării acestora cu Mossad-ul. În septembrie 2000, Bittner a apărut la ştirile de la PrimaTV, post de televiziune al cărei proprietar ar fi împreună cu un alt israelian, Dan Fischer, pentru a-l denunţa de abuz în funcţie pe prietenul său de până atunci, Cătălin Harnagea, la acea vreme şeful spionajului românesc (Serviciul de Informaţii Externe) şi tovarăş de afaceri (de fapt şi Harnagea fusese în solda sa), cu care tocmai se certase. Aceleaşi acuze le aducea şi lui Dorin Marian, la acea vreme consilier prezidenţial şi eminenţă cenuşie a serviciilor secrete româneşti pe care le coordona de la Palatul Cotroceni.
Bittner a mai afirmat pe post că articolul apărut în presa cotidiană, în care numele lui este amintit lângă cel al directorului adjunct al S.R.I., Mircea Gheordunescu, ca fiind implicat într-o afacere de deturnare a 300 de milioane de dolari, este o poliţă plătită lui de către Harnagea pentru că nu-i cedează celuilalt asociat israelian de la Prima TV, Dan Fischer, importantul pachet de acţiuni ce îl deţine la acest post de televiziune.
Victima acestei răfuieli a fost "logodnica" şefului S.I.E. Cătălin Harnagea, domnişoara Mărgărita Geică, concediată de la conducerea redacţiei de Ştiri de la PrimaTV. Pe postul de televiziune, în direct, Alexandru Bittner anunţa infatuat că supărarea cu Harnagea (S.I.E.) se datorează faptului că el (Bittner) este prieten şi mai apropiat de şefii contraspionajului românesc (directorii S.R.I. Mircea Gheordunescu şi Costin Georgescu), încercând astfel mimarea sau chiar declanşarea unui conflict între serviciile secrete romaneşti.
De fapt, prin ieşirea sa, Bittner îşi acuza proprii colaboratori de până atunci:
"Domnii Dorin Marian şi Cătălin Harnagea încearcă să-mi forţeze mâna să vând acel procent unui alt acţionar, Dan Fischer [fost Frâncu]. Concret, joia trecută am asistat la deschiderea unei cârciumi în Bucureşti, local care aparţine unui prieten al celor doi (Restaurantul President). În local am stat trei ore, la o masă, alături de Cătălin Harnagea, care a tot încercat să mă determine să-mi vând procentul deţinut la postul acesta de televiziune".
Alex Bittner mai deţine indirect parcările auto DALI din Bucureşti, cunoscute de taximetrişti ca fiind ale fostului primar al capitalei Crin Halaicu. În fapt aceştia doi au fost în trecut parteneri de afaceri. Deţinând firma DALI, Bittner a monopolizat practic parcările din Bucureşti.
Ocupaţia la vedere în România a lui Bittner, de "carte de vizită", este aceea de director al Hotelului Minerva din Bucureşti, deţinut de firma israeliană E.W.T.R. (agenţie de turism internaţional), aflată în plină campanie de preluare de proprietăţi din România. La parterul hotelului se află un renumit restaurant chinezesc, aceasta fiind specialitatea soţiei afaceristului evreu, chinezoiacă de cetăţenie americană Sherr Bittner. Chinezoica Bittner s-a asociat cu fostul primar general al capitalei Crin Halaicu şi în afaceri imobiliare (firma A.G. Imobiliara S.A.). Restaurantul chinezesc din str. Amzei, Dragon House, îi aparţine lui Bittner şi funcţionează chiar vizavi de fostul sediu al firmei MegaVision al cărui proprietar era chiar prietenul său Dan Adamescu.
Prin firma Lipsca s.r.l., Bittner a cumpărat aproape toate magazinele "Alimentara" din Bucureşti de la Delfincom s.a. (fosta întreprindere Alimentara), cu sprijinul deloc dezinteresat al funcţionarilor statului, desfiinţând obiectul de activitate al acestora şi apoi subînchiriindu-le. Multe dintre ele funcţionează acum ca magazine de haine second-hand, aşa cum este cazul fostei Alimentara din Piaţa Iancului. Prin intermediul aceleiaşi firme Bittner a preluat întreprinderile de industrie uşoară Textila din Bucureşti.
Prin firma Lipsca 2000 s.r.l., cu concursul abuziv şi ilegal al reprezentantului statului român asupra proprietăţilor hoteliere de la Poiana Braşov (Jean Babonea, acelaşi care l-a ajutat şi ca director general la Delfincom s.a.) a dobândit proprietăţi hoteliere.
Ronald Lauder
Magnat evreu american. Sionist. Fost ambasador al S.U.A. (în timpul administraţiei Reagan) în Austria, placă turnantă a spionajului european, a funcţionat şi ca secretar de stat al apărării pentru afaceri N.A.T.O. Preşedinte al Consiliului Organizaţiilor Evreieşti Americane, al "Comitetului Public Internaţional" al Organizaţiei Mondiale a Restituţiei Evreieşti şi trezorier al Congresului Mondial Evreiesc.
Susţinut în "investiţiile" din România de senatorul evreu american Tom Lantoş, care i-a făcut lobby pe lângă cele mai înalte autorităţi române. Lauder deţine, indirect, trustul Media Pro, respectiv posturile de televiziune ProTV şi Acasă din România, postul de radio ProFM şi câteva ziare. Ambiţia sa este ca prin postul ProTV să controleze opinia publică românească pe linia sionisto-americană, tansformându-l într-o rafinată "maşină de propagandă". În acest sens, cea mai reprezentativă emisiune a acestui post tv, numită "Profeţii despre trecut", este realizată în fiecare duminică de către evreul Silviu Brucan (Saul Brukner), în scopul manipulării conştiinţei publice sau chiar a deciziei politice guvernamentale. De exemplu, atunci când, în anul 2002, sionismul a dorit să îl propulseze pe masonul evreu Adrian Severin în fruntea statului român ca... vice-premier, "profesorul" Brucan a afirmat pe post că Adrian Năstase ar avea nevoie de acest ajutor în fruntea statului.
Trustul de presă Media Pro, înregistrează la ora actuală datorii faţă de bugetul statului român de peste 1.500 miliarde lei (peste 45 milioane de dolari), taxe neachitate pe parcursul a mai multor guvernări, toţi guvernanţii români tratând cu maximă obedienţă acţionariatul evreu al firmei. Se pare că guvernul Năstase pregăteşte în mare taină ştergerea datoriilor trustului lui Lauder şi preluarea la datoria publică internă a datoriilor Media Pro. La data de 27 decembrie 2001, în "pauza" şedinţei guvernului român, secretarul general al guvernului (Şerban Mihăilescu, zis şi Michi Şpagă) i-a reamintit ministrului de finanţe, Mihai Tănăsescu, că trebuie să proiecteze eşalonarea datoriilor societăţilor de televiziune. Acesta i-a răspuns secretarului guvernului că s-a pregătit şi că, în chiar dimineaţa acelei zile, a discutat cu conducerea de la Media Pro (Adrian Sârbu), aşa că în 2002 urmează ca guvernul să aprobe eşalonarea datoriilor acesteia, precum şi ştergerea penalităţilor trustului.
"Adrian Năstase şi Ronald Lauder au negociat, la New York, datoria Media Pro" titra apoi ziarul Bursa din 5 februarie 2002, următoarea ştire: "Eforturile lui Adrian Sârbu [preşedintele român al postului ProTV] pe lângă autorităţile de la Bucureşti ca să obţină reeşalonarea datoriilor fabuloase ale Media Pro par să aibă nevoie de sprijinul partenerului [!, a se citi patronul] său american. Astfel, Ronald Lauder, acţionarul majoritar la companiei Central European Media Enterprises, ce deţine controlul asupra Media Pro International, s-a întâlnit cu premierul Adrian Năstase, în luxosul Hotel Waldorf Astoria din New York, unde primul-ministru participa la lucrările Forumului Economic Mondial. Întrucât presa nu a participat la acesta întâlnire, putem crede că «investitorul american» i-a povestit premierului nostru cât de rentabile i-ar fi afacerile din România, dacă nu l-ar pune în situaţia penibilă, proprie celorlaţi investitori, de a-şi plăti datoriile către Statul Român, în conjunctura unei campanii internaţionale de luptă împotriva corupţiei. În condiţiile investigării afacerilor Media Pro de către autorităţile americane de supraveghere a pieţei de capital, rămâne de văzut cum va reacţiona premierul român la «discuţiile» cu magnatul american, moştenitor al unei averi clădite pe parfumuri". 131
Este vorba de parfumurile Estée Lauder, o astfel de parfumerie a fost deschisă, în 1997, pe Calea Victoriei în Bucureşti (vis-â-vis de Hotelul Bucureşti).
Numirea şi menţinerea lui Adrian Sârbu în fruntea afacerii din România nu a fost întâmplătoare. Căsătoria acestuia cu ex-modelul Janine a fost năşită de Mircea Geoană, fost ambasador al S.U.A. şi actualmente ministru de externe. Cumnatul lui Geoană, Ionuţ Costea, a funcţionat ca secretar de stat la Ministerului de Externe, 1997-2000, ceea ce explică reeşalonările din anii trecuţi a datoriilor trustului. Altă necesară apropiere: ministrul Cultelor şi Culturii din "guvernul Năstase", filo-sionistul Răzvan Theodorescu, se află pe statul de plată al unei instituţii de învăţământ privat a trustului.
Oficialul american Tom Wincek a acordat ziarului Bursa (din 13 dec.2001) interviul titrat "Ronald Lauder, suspectat de corupţie în scandalul Media Pro", din care cităm:
"Companiile publice tranzacţionale la New York Stock Exchange şi Nasdaq sunt riguros supravegheate de Securities and Exchange Commission, după legi stricte, fiind obligate să asigure transparenţă şi deplină informare a investiţiilor sub ameninţarea penalităţilor legale, care să asigure încrederea publicului în pieţe. Întrucât Central European Media Enterprises Ltd nu a dezvăluit, în rapoartele sale publice, datoriile pe care le are la statul român, apare că a violat legea americană. Şi dacă această încălcare de lege este adevărată, atunci cazul poate fi considerat o fraudă majoră, iar într-un sens american este corupţie... atunci guvernul american şi guvernul român au obligaţia să rezolve această fraudă, ca să protejeze integritatea principiilor O.E.C.D.".
În acest sens, ambasadorului S.U.A. la Bucureşti îi este adresată 6 scrisoarea deschisă de către liderul opoziţiei naţionaliste române, apel rămas fără răspuns.
Ziarul Bursa revine:
"Cu toată campania internaţională împotriva terorismului şi a corupţiei, declanşată de preşedintele american George Bush, ambasadorul Michael Guest se «sfieşte» să murmure măcar vreun sunet despre «scandalul Media Pro» - unul dintre cele mai proeminente cazuri de corupţie din România, în care o companie americană a antrenat o bună parte din administraţia ţării. Atitudinea «rezervată» a ambasadorului nu s-a modificat nici măcar după vizita secretarului de stat american Colin Powell, cel care, cu două luni în urmă, ceruse tuturor ambasadorilor americani să acorde prioritate combaterii corupţiei în statele unde au fost trimişi... Faptul că actualul ambasador Michael Guest a fost coleg în Casa Albă, ca funcţionar guvernamental, cu domnul Ronald Lauder, nu poate fi o explicaţie validă a pasivităţii sale în scandalul «Media Pro»... aceste înlesniri reprezintă un cadou făcut pe spinarea poporului român înfometat, multimilionarului american [evreu] Ronald Lauder şi românilor care s-au asociat cu el în Media Pro, despre care nu se poate spune că o duc prea rău cu banii. Iar emisiunile greţoase, difuzate recent de Pro TV, prin care se tentează manipularea opiniei publice în favoarea premierului Adrian Năstase şi a unor membrii ai cabinetului său, reprezintă penibila răsplată primită de guvern în schimbul generozităţii sale" 132
Înclinaţia evreilor pentru posturi de televiziune româneşti este dovedită şi de cazurile posturilor Tele7ABC (a evreului Fredy Robinson), PrimaTV (a evreilor Alex Bittner şi Dan Fischer) sau B1 (unde coacţionar este evreul Elan Schwartzenberg).
Despre televiziunea B1, publicul crede că ea aparţine fraţilor magnaţi Păunescu. Dar oare ce se ştie despre dl. George Păunescu cu adevărat? Cu rezerva necesară vom reproduce un text, care ni-1 prezintă pe acesta ca agent sionist al B nai B rith. Domnul Marius Sprînceană (director al ziarului Zum-Ziarul românesc, publicaţie în opoziţie cu revista Zum), replicând unui săptămânal românesc, ce a reprodus imagini din revista "americană" Zum, editat de Cristina Sprînceană (în care apar Viorel Hrebenciuc, Adrian Năstase şi preşedintele Ion Iliescu), trimite de la New York următorul mesaj: "D-na Cristina Sprînceană, conduce ziarul Zum, care se distribuie gratuit în S.U.A.... Ziarul Zum a fost şi continuă să fie sponsorizat de George Păunescu, care a sponsorizat şi deschiderea postului Dada TV din New York, post care susţine activ candidatura la preşedenţia României, în 2004, a premierului Adrian Năstase... D-na Cristina Sprînceană este manager al conturilor bancarea din S.U.A. ale d-lui George Păunescu, şi tot dânsa i-a facilitat d-lui George Păunescu să ajungă informatorul oficial al Anti Defamation League din România. Între d-na Cristina Sprinceană şi dl. George Păunescu a existat o lungă şi romantică legătură extra-conjugală, motiv pentru care am şi divorţat de ea... La venirea în New York, din Israel, a d-nei Cristina Sprînceană, un alt bun prieten al dvs. a întâmpinat-o la aeroport şi a ajutat-o să înceapă viaţa în S.U.A.". Dar Anti Defamation League este un virulent serviciu secret sionist, in slujba B'naiB'rith.
Alte televiziuni româneşti sunt penetrate de agenţi mondialişti sau sionişti, în general evrei (postul naţional oficial de televiziune este controlat 80-90%; evreica Monica Zvirjinschi este directoare a TVR Internaţional, iar la TVR, realizatoare este Eugenia Vodă, noră a evreului Oliver Lustig). Mai recent s-a declanşat şi o campanie de acaparare a presei scrise. Este cazul ziarului Libertatea, preluat de grupul evreiesc Ringier, sau al ziarului Evenimentul Zilei, preluat contra 450.000 de dolari de la Cornel Nistorescu de către concernul "german" evreiesc Bertelsmann. În celelalte cotidiane importante româneşti există oameni de încredere ai evreilor sau în solda secretă a acestora.
Mark Rich
Magnat evreu cu cetăţenie americană şi israeliană. Escroc şi evazionist de talie mondială. Face parte din cartelul ocult Rothschild-Soros. A fraudat bugetul S.U.A., apoi a fugit şi s-a stabilit în Elveţia. Colaborator apropiat al servicului israelian de spionaj, Mossad. S-a aflat în spatele tentativei de privatizare frauduloasă a Hotelului Athence Palace din Bucureşti (ajutat de directorul Ioniţă, acelaşi care i-a ajutat pe israelienii ce au pus mâna pe Hotelul Bucureşti să blocheze procesul de la Curtea Supremă de Justiţie privind anularea privatizării). Prin reprezentanţii săi clandestini din România, controlează 50% din afacerile petroliere, fiind preocupat şi de privatizarea companiei Petrom (a se vedea capitolul 12, Evreii şi petrolul românesc în mileniul III). În afară de petrolul românesc, Mark Rrich vrea şi aurul. Şi cum unul dintre cele mai mari zăcăminte de aur şi argint din lume se află la Roşia Montană, în Transilvania (cel mai mare din Europa: peste 300 de tone de aur pur şi peste 1.600 de
tone de argint pur), a demarat preluarea exploatării prin firma "canadiană" Gold Corporation, companie 80% acţionariat pestriţ pe care îl controlează însă Rich. "Vă întrebaţi cum de rezistă afacerea de la Roşia Montană reacţiilor disperate ale ecologiştilor? - scria Academia Catavencu în 13 august 2002.
De ce se poate pregăti netulburat procesul de defrişare a unei localităţi, dimpreună cu resusele de existenţă pe termen lung pentru o exploatare intensivă din care nici măcar statul român nu câştigă aproape nimic? Păi, ce-aţi zice dacă aţi afla că între cei interesaţi de scobârlirea aurului de sub gospodăriile românilor este un cetăţean pe nume Mark Rich?". Cu începere din anul 2006, zăcământul exploatat multimilenar de la Roşia Montana urmează a fi epuizat de către Glod Corporation Ltd în 15 ani, statului român revenindu-i din această exploatare 2%. Preşedintele companiei străine, tot un evreu, trasfug din România acum 20 de ani, pe nume V. Frank Timiş, e acuzat pe Internet că a fost condamnat de două ori în Australia, în 1990 şi 1994, pentru trafic de droguri. Frank Timiş Foundation, împreună cu firma Tender S.A., au sponsorizat în anul 2002 întâlnirea de la Snagov a serviciilor secrete din ţările NATO şi candidate. Evenimentul a prilejuit noi afaceri frauduloase. Willhem Matser, evreu olandez, consilier special pentru Europa centrală şi de est al secretarului general al NATO, aranjează cu Ovidiu Tender (deasemenea implicat în afacerea Roşia Montană) spălarea a 200 milioane de dolari din Bogota, Columbia, rezultaţi din traficul de droguri, cu care Tender să cumpere societatea Petrom S.A. Matser este în prezent arestat în Olanda. (Vom reveni cu amănunte la capitolul Evreii şi petrolul românesc în mileniul III.)
Stephan Lowy & Hugo Weinstein
Magnat, membru al mafiei evreieşti canadiano-americane, stabilit din 1970 în Elveţia, în anii '90 a joncţionat cu afacerile lui Mark Rich, fiind creierul afacerilor acestuia pentru România.
Evreu polonez născut la Lemberg, în Galiţia. Tatăl său a participat la celebra răscoală sionistă de la Varşovia. Tânărul Lowy, în 1948, se îmbarcă, traversează oceanul şi se stabileşte în Canada, la Montreal, unde îşi schimbă numele în Steven Low şi obţine cetăţenia canadiană. Primii săi protectori au fost familia Singer şi Samuel Bronfman, regele whiskiul-ui, care şi-a construit averea pe timpul profibiţiei, prin transportul ilegal de alcool între Statele Unite şi Canada. Prima sa dezvoltare a fost o fabrică în statul Ontario, la numai 23 de ani. Prima firmă, Steven Low & Co Ltd. a înfiinţat-o pe baza relaţiilor de afaceri cu evreul polonez John Pullman, care era unul dintre cei mai mari finanţatori ai crimei organizate din America. Pullman îşi începuse cariera ca simplu membru în cadrul sindicatului crimei de pe Coasta de est, înfiinţată de Lucky Luciano, care era sub tutela şi mână dreaptă a legendarului şef mafiot evreu Meyer Lansky, rivalul lui Al Capone în acea vreme (dealtfel, contabilul şi trezorierul lui Al Capone a fost unul dintre cei mai mari infractori evrei, anume Jacob Guzik, poreclit "Deget uleios"). Ca şef al Koscher Nostra, organizaţie mafiotă evreiască similară celei italiene Cosa Nostra din New York, Meyer Lansky a înfiinţat metoda larg folosită azi, a "spălării banilor" (al cărei principiu constă în investirea parţială a banilor, obţinuţi ilegal, în antreprize economice legale). Poate din acest motiv, Lansky a creat un imperiu al jocurilor de noroc.
Mafia evreiască a ocupat întotdeauna primul loc în comerţul cu "carne vie" (prostituţia), din Europa până în America Latină. Atât în organizare, cât şi în violenţă mafioţii evrei din America au ocupat primul loc. Aceasta era lumea lui Lowy. Figură legendară, Arnold Rothstein era recunoscut chiar şi de către mafia italiană drept "Creierul". El era cel ce aducea marile afaceri şi protecţia politică. Figura lui a fost imortalizată de romancieri, dar şi în ecranizările hollywoodiene (el este Herman Roth din filmul Naşul III, de F.F. Copola). O altă figură puternică a lumii interlope, a fost L.P.Buchalter, alias "Judecătorul". Considerat de către F.B.I. drept cel mai periculos infractor din Statele Unite", el a contribuit la organizarea Sindicatului Crimei, fiind cel care a comandat asasinarea altor şefi mafioţi. Analiştii consideră că mafia evreiască (Koscher Nostra), spre deosebire de mafia siciliana, nu a fost generată ca reacţie la condiţiile sociale precare.
Ascensiunea lui Stephan Lowy (Steven Low) l-a sfârşitul anilor '50 s-a datorat Koscher Nostra şi penetrării cercurilor politice înalte. Totodată, el colabora interesat cu C.I.A. sau K.G.B. În 1960 a intrat în afaceri miniere (cupru, aur sau uraniu), preluând chiar o companie (Latin American Mines Ltd.), asupra căreia a lansat zvonuri fraudulaose de creştere, a speculat-o la bursă, s-a îmbogăţit, în cursul unei nopţi a anului 1970, datorită mulţimii de tranzacţii frauduloase, Lowy a fost nevoit să părăsească Canada, lăsând în urmă soţia şi cei trei copii şi stabilindu-se în Elveţia. I-a mers bine până când Canada sare în aer în urma unui mare scandal privind frauda bursei (afacerea Aquablast) în urma căreia majoritatea brokerilor europeni şi-au pierdut averile, iar o parte din tovarăşii lui Lowy din Koscher Nostra au fost arestaţi, în frunte cu Pullman.
Din anii '70 demarează afaceri petroliere prin firma sa Atlas Oil Comp. Ltd., cu sediul la Londra. Prin intermediul acestei firme a încălcat embargoul internaţional asupra Israelului, alimentându-l cu petrol. La mijlocul anilor '70 el era creierul unei afaceri ilegale în care apar implicate firme româneşti de stat contolate de Securitate, cunoscuta "Afacere Lucona" (scufundarea unei "fabrici de uraniu" de provenienţă românească, cu tot cu vasul ce o transporta, în vederea încasării unei uriaşe asigurări). Dinspre partea română, Lowy a reuşit să-şi asigure şi complicitate naivă a fratelui lui Nicolae Ceauşescu, Marin Ceauşescu, care locuia în Austria şi era şeful misiunii comerciale româneşti la Viena, dar adevăratul mânuitor de la Bucureşti era tot un evreu, Hugo Weinstein, alias Rebstein, poreclit Bebe, colonel de Securitate se pare, care conducea întreprinderea de comerţ exterior Chimika, şi care la rândul ei avea o sucursală în cunoscuta întreprindere românească a Securităţii, I.C.E. Dunărea. Acest Hugo Weinstein apărea în multe poziţii cheie, ca reprezentant al României: reprezentant al Camerei de Comerţ din România socialistă (mai precis al Oficiului de reprezentare şi comisioane al Camerei, celebrul Oficiu Argus), sau reprezentant al Uzinexportimport, ce deţinea monopolul exportului şi importului României în domeniul maşinilor de construcţii. Când fostul avocat al ambasadei Austriei la Bucureşti, avocatul C. Vişinescu, este audiat ca martor, la Viena, în mai 1990, în procesul penal privind afacerea "Lucona", preşedintele instanţei îl întreabă: "După părerea dvs., domnul Weinstein este român? da sau nu?", iar acesta răspunde: "Este greu de spus. El este evreu." La acea dată Bebe Weinstein tocmai părăsise închisorile româneşti, unde se afla pentru o ispravă pe care regimul socialist al lui Ceauşescu nu i-a putut-o totuşi trece cu vederea.
Prin firma socialistă de stat Chimika, Hugo Weinstein a preluat 4.000 de tone de deşeuri toxice din occident pe care le-a depozitat ilegal în oraşul Sulina, încasând în schimb 2 milioane de dolari în contul unei "sucursale" a Chimika, firma off-shore International Enterprise Kirnika Lichtenstein. Din Delta Dunării reziduurile toxice au ajuns în Marea Neagră, dar catastrofa ecologică a fost descoperită şi denunţată public de către Greenpeace, în anul 1988. În 1989 au fost arestate şase persoane vinovate în frunte cu Weinstein, acesta fiind chiar condamnat la 18 ani de închisoare. A fost eliberat după numai trei luni de arest, deoarece regimul socialist a fost răsturnat în acelaşi an. Pozând în victimă politică a fostului regim dictatorial, în 1990, pentru o vreme, s-a cazat la Hotel Flora din Bucureşti, apoi a dispărut din vizorul public, părăsind probabil România. Chiar din acel an însă, timp de doi-trei ani, România a fost invadată de substanţe toxice reziduale, introduse sub masca unor importuri de materiale chimice, pe modelul patentat deja de asociatul lui Lowy, Bebe Weinstein.
Până în prezent s-au aflat puţine lucruri privind dedesubturile afacerii Roşia Montana. Se ştie că în spatele firmei "canadiene" Cola Corporation se ascunde un acţionariat pestriţ, pus la dispoziţie de Lowy lui Mark Rich, magnatul evreu susţinând financiar, de fapt, întreaga afacere. Acest rol l-a avut "canadianul" Lowy şi în afacerea Lucona, băgându-i în faţă pe Erwin Egger şi Greta Fischer, ca oameni de paie, reprezentanţi ai firmei Zapata (Firma Zapata AC era "o firmă de căsuţă poştală" înregistrată în Elveţia, cu acţionariat secret. Nici chiar poliţia şi procuratura austriece nu au avut vreun succes în ancheta lor. Greta Fischer, consilier administrator al firmei, răspundea stereotip: "Firma Zapata AG are acte de proprietate, în funcţia de custode nu sunt obligată să dau nici o informaţie legată de numele acţionarilor". De fapt, firma elveţiană pare a fi o sucursală off-shore a firmei americane Zapata Corporation din Texas S.U.A., înfiinţată la începutul anilor '50 de către George Bush tatăl, în aceeaşi zi în care a vizionat filmul Viva Zapata. Atunci când mai târziu George Bush a intrat în politică şi în Senatul S.U.A., el a trebuit conform legilor americane să "renunţe" la partea sa din Zapata, dar gestul a fost formal, firma - cu un capital anual de rulaj de 500 milioane de dolari - rămânând sub influenţa şi controlul său. George Bush a activat şi ca şef al C.I.A., ceea ce poate explica coordonarea de către Lowy a întregii afaceri "Lucona"). Ne punem întrebarea unde vor ajunge cianurile reziduale rezultate la Roşia Montană în urma celei mai intense şi nemiloase exploatări posibile? Le va găsi "românul" Bebe Weinstein vreun loc în Delta Dunării sau în Marea Neagră?
Motti Zisser
Controlează, alături de firma Control Centers, consorţiul Europa-Israel Group, companie israeliană importantă la proprietatea căreia participă din anul 2002 şi banca Leumi Le - Tel Aviv (cu 10%), implicată în privatizările din România. Europa-Israel Group controlează firma Elbit Medical Imaging.
Odată cu preluarea firmei Elbit Medical Imaging acum câţiva ani, Motti Zisser a preluat şi subsidiara acesteia, firma israeliană Elscint, căreia i-a închis activitatea, vânzându-i toate bunurile şi mijloacele de producţie (mai puţin secţia ce avea comenzi ferme contractual cu General Electric) şi a orientat fondurile acesteia în preluarea ieftină de hoteluri în Europa răsăriteană (precum Hotelul Bucureşti, preluare frauduloasă, după cum vom arăta) pe care să le renoveze pentru a le ridica valoarea.
Totodată ridică mall-uri, cum este cel de la Timişoara, unde a preluat ieftin terenul necesar de la o firmă de stat românească, după care a revândut foarte scump o parte din suprafaţa acestuia primăriei oraşului.
Tonya Halpern
Născută la 29.06.1948, în Bucureşti, în prezent cetăţean israelian, figurând cu domiciliul în Tel Aviv. Unic distribuitor în România al produselor Kodac prin firma sa M.TIL.ROM cu sediu la SITRACO CENTER, Piaţa Unirii, administrată de partenerul ei în afaceri, escrocul israelian Eliahu Rasin, cu care mai deţine hotelurile Opera şi Central din Bucureşti. O leagă o foarte mare prietenie cu Alex Bittner, pe care îl consideră ca pe un adevărat "frate". De altfel, sunt tovarăşi în solda serviciilor israeliene. Tonya Halperin rezidează în România cu mulţi ani înainte de 1989, locuind la apartamentele Hotelului Bucureşti (pentru privatizarea căruia s-a şi implicat direct alături de Alex Bittner), iar soţul său, Moshe, specialist în tehnica aviatică, este apropiat de firma israeliană Elbit System Ltd..
Numele complet al firmei evreo-americane pe care o reprezintă în România este Eastman Kodac, firmă care, alături de Standard Oil, Xerox, U.S. Steel, IBM şi mai multe bănci evreieşti americane, susţine şi activează pentru organizaţia mondialistă Counsil of Foreing Relations (C.F.R.).
Eliahu Rasin
Născut la 24.10.1947 la Tel Aviv în Israel (noi ştim că Israelul s-a înfiinţat abia în mai 1948, dar acestea sunt datele sale de paşaport, cu care este înregistrat la Registrul Comerţului din România, ca om de afaceri), domiciliat în prezent în localitatea Rishon Le-Zion din Israel. Baza piramidală a afacerilor lui în România este o cutie poştală cipriotă, respectiv off-shore-ul Monilen Enterprises Ltd, înfiinţat în august 1997, cu care controlează mai multe firme din România: Hotelurile Opera şi Central din Bucureşti, firma Sitraco, firma Nil Conimpex srl, EuroConstruct & Development srl şi Rom Integrated Computers Technologies srl. Deţine totodată şi Hotelul Sinaia din Sinaia, pe care l-a încredinţat spre administrare lui Marian Schwartz, ofiţer în rezervă din serviciile speciale israeliene, născut însă la 3 iulie 1954 în Bucureşti. Tatăl acestui Rasin a fondat împreună cu Bernard Shraer (asociaţi iniţiali) renumita bancă Leumi Le din Tel Aviv Israel.
La banca Leumi Le, sucursala din Londra, în contul firmei lui Rasin, MONILEN ENTREPRISES LTD, a fost vărsată suma de 2,92 milioane de dolari americani, comision pentru privatizarea Hotelului Bucureşti.
În prezent, Eliahu Rasin este chemat de către procuratura română în instanţă penală din România ca inculpat pentru privatizarea frauduloasă a Hotelului Bucureşti. Sustrăgându-se însă chiar şi anchetei penale, el a părăsit în graba România, de câţiva ani. Ca preşedinte la Sitraco Center şi la Sitraco Gemenii (este vorba de mai multe blocuri moderne pe care a pus mâna în centrul capitalei, mai ales în zona Unirea, şi pe 137
care le-a transformat în "Business Center"), Eli Rasin are de clienţi firme precum Ardaf, Iberna, Pepsi Cola International, Gelsor (Sorin Ovidiu Vântu - Maria Vlas), Elite România, Sharrom-Sharp, El Al, Delta, Ambasada Israelului, Ambasada Norvegiei, Metropol s.a., Kodak, U.S.A.I.D. (agenţie a S.U.A. subordonată C.I.A.).
Eli Papouchado
Cetăţean israelian, partener de afaceri tradiţional, în Israel, al lui Motti Zisser. Locuieşte în Ierusalim, unde deţine o proprietate impresionantă. Născut la Cairo, provine dintr-o familie mixtă, tată egiptean şi mamă evreică. Proprietar al firmei Red Şea - Tel Aviv, deţine proprietăţi hoteliere operate de lanţul hotelier Park Platza, exceptând hotelul din Tel Aviv, care funcţionează sub operarea Sheraton (5 stele). În 1998 a dorit să preia privatizarea Hotelului Bucureşti (din Bucureşti). A declarat că deschide mai multe mall-uri în România, printre care unul la Timişoara. Paternitatea construirii unui mall la Timişoara aparţine şi firmei israeliene Elscint (Elbit Medical System), controlată de Motti Zisser. În Bucureşti, la un moment dat, Papouchado construia două "mari centre comerciale" finanţat de Banca Internaţională a Religiilor. A funcţionat şi ca director al unei sucursale a Leumi Le Bank.
Bernard Shraer
Evreu de origine maghiară, fondator al băncii israeliene Leumi Le - Tel Aviv, după 1989 a început să îşi dezvolte afacerile preponderent în Ungaria, îndeosebi prin compania Danubius Hotels and Spa Co. (Budapest Hungary), lanţ hotelier intrat repede în topul revistei de specialitate Hotels. În 1995 deţinea 9 hoteluri, în 1996 deţinea peste 23 (din care 3 pe Insula Margareta), iar în prezent peste 50 de hoteluri. Pentru a-şi extinde afacerile în România, interesat îndeosebi de staţiunile din Transilvania, a apelat şi la consultanţa lui Eric Rudosh. În cazul privatizării ilegale a staţiunii Sovata, a reieşit că în spatele sereleului din Râmnicu-Vâlcea cu care a licitat, se afla firma sa din Ungaria. În aceeaşi situaţie se află şi alte staţiuni din Transilvania. Când în 1999-2000 a dorit să preia Hotelul Bucureşti a invitat la Budapesta şi a cazat o delegaţie sindicală din turismul românesc, ca şi pe unii directori. Din documentele existente la F.P.S. rezultă că chiar Radu Sârbu i-a cerut câştigătorului licitaţiei să cedeze contractul către Danubius Hotels.
Shraer, ca şi Rudosh, nu este străin de încercarea de preluare a celui mai mari bănci de stat româneşti din prezent, Banca Comercială Română, de către Banca Ungariei. Privatizarea B.C.R. este impusă României pentru anul 2003 de către Banca Mondială.
Yoah Stern
Israelian, "omul" din România al magnatului evreu Mark Rich (unul din cei mai mari evazionişti din S.U.A.), preocupat de petrolul românesc. A fost arestat în anul 2002 şi eliberat la presiuni uriaşe (a se vedea capitolul Evreii şi petrolul românesc al
Mileniului III). În urmă cu câţiva ani, Mark Rich a încercat să preia fraudulos Hotelul Athene Palace din Bucureşti (vom reveni cu detalii în numărul viitor). În prezent fiind preocupat de iminenta privatizare a companiei naţionale a petrolului, Petrom s.a., cea mai rentabilă afacere din România.
Eric Rudosh
Cetăţean ungur şi britanic, fost ambasador al Ungariei, face afaceri preponderent în România. Surse din sistemele de informaţii apreciază că originea sa reală este evreiască, incertă însă, deoarece partenerii săi de afaceri din România par să nu cunoască acest fapt. Înainte de a fi acreditat ambasador la Bucureşti, se apreciază că a lucrat pentru spionajul maghiar cât timp a fost student în România. Deţine o reşedinţă la Londra, iar numele a ieşit la suprafaţă în public de abia în anul 2002, când fiul său a fost arestat la Constanţa pentru deţinere şi consum de droguri, împreună cu câţiva tineri români. Personal, în România, nu desfăşoară afaceri personale mari (deţinând câte un restaurant, o discotecă, o firmă de servicii etc.), misiunile sale fiind controlate de la Budapesta şi de la Londra.
Liviu (Alfred) Mandler
Cetăţean israelian cu afaceri în România, preponderent în oraşul Cluj. Iniţial agent de influenţă israelian în cadrul Partidului Liberal, a promovat un "lobby" mascat, cu pârghii politice, afacerilor evreilor israelieni sau americani. Una dintre aceste mari afaceri era cea cu Bell Helicopters - S.U.A., în tandem cu Elbit System -Israel, ce ar fi adus evreilor miliarde de dolari de la bugetul României. Afacerea nu se putea face însă din cauza opoziţiei nestrămutate a ministrului de finanţe liberal, Daniel Dăianu. Mandler apasă pe buton şi Partidul Liberal îi retrage sprijinul politic ministrului Dăianu, forţând înlocuirea sa cu alt candidat liberal în data de 23.09.1998. În aceeaşi zi, la ştirile de la postul TV Antena 1, deputatul Şerban Săndulescu a declarat că ştia "de marţi despre această destituire, deoarece contractul cu Bell trebuie semnat şi Traian Decebal Remeş, noul ministru de finanţe, va semna acest contract". În aceeaşi zi, Daniel Dăianu, a declarat că, în prealabil, i s-a "sugerat ca fiind plecat în străinătate, un secretar de stat să semneze contractul cu Bell", dar el nu a permis trucul. Socoteala lui Mandler nu a ieşit nici de data aceasta. Alţi miniştrii (din partea Partidului Democrat) au preluat ştafeta opoziţiei, mai puţin evreul mason Babiuc, ministru al apărării, care s-a certat astfel cu propriul partid, dar a fost imediat primit în Partidul Liberal, ceea ce reprezintă numai un episod al protecţiei ocultei evreieşti pentru acesta. Trebuie precizat că în prezent, odată cu restructurarea conducerii liberale, influenţa lui Mandler asupra Partidului Liberal a încetat, motiv pentru care Babiuc s-a refugiat la P.S.D., iar parlamentarii liberali adoptă poziţii politice în interesul naţional.
Alfred Mandler a fost cunoscut mediei româneşti ca asociat şi subordonat în afaceri al lui F. Robinson, îndeosebi în afacerea Dacia Felix (a se vedea capitolul Băncile Româneşti). 139
Fredy Robinson
Evreu originar din Bacău, unde s-a născut în 1946, a emigrat în Israel, transformându-se în om de afaceri şi beneficiind de comenzi din partea statului (prin bunăvoinţa lui Ariei Sharon), fapt ce l-a ajutat să se îmbogăţească. Datorită inclusiv succesului său în afacerile din România, în Israel a fost declarat "Omul anului 2001".
Proprietar al trustului financiar Milomor Rezida, care stă în spatele afacerilor sale. Ofiţer israelian din cadrul forţelor speciale, în retragere. Reprezentant al statului român (al F.P.S.) în statul Israel pentru privatizarea întreprinderilor româneşti în favoarea capitaliştilor evrei; proprietar al Eurom Bank (fosta Bancă Dacia Felix) al postului de televiziune Tete7ABC, al mai multor cazinouri, printre care Cazinoul Vernescu şi un cazino pe internet (are deschis un cazinou şi la Chişinău). Lucrarea Francmasoneria şi clasa politică afirmă că cedarea sediului Uniunii Scriitorilor din România, Casa Vernescu, către afacerişti străini, a intervenit după vizita lui Laurenţiu Ulici (preşedinte al Uniunii) în S.U.A., la 19 octombrie 1993, la sesiunea Supremului Consiliu, grad 33, de la Templu de Rit Scoţian al Districtului Columbia, "când avea să se reconsacre Supremul Consiliu Masonic din România. Oricum, după această dată, în Bucureşti cazinourile au apărut ca ciupercile după ploaie..." Toate cele opt cazionuri din Bucureşti au proprietari israelieni şi sunt suspectate de spălare de bani.
Aşa cum se cunoaşte, poliţia israeliană a fost sesizată şi a demarat ancheta penală privind obţinerea de fonduri electorale frauduloase de către Ariel Sharon, în cuantum de 1,5 milioane de dolari, concomitent cu operaţiuni de spălare de bani. Principalii anchetaţi au fost cei doi fii ai acestuia: Omri şi Ghilad Sharon. Mama acestora doi (Lili) este evreică originară din România, de la Braşov. Ghilad Sharon este totodată un cunoscut om de afaceri. "Vizavi de acesta se spune că activităţile desfăşurate în România îi aduc venituri considerabile... existând indicii că unele din fondurile ilicite folosite la scrutinul din 1999, precum şi în campania de la începutul anului trecut [a partidului Likud], provin din România", scria săptămânalul A.P. în februarie 2002. Afacerile din România ale fiului premierului Sharon s-au învârtit în anturajul lui Fredy Robinson, fiind asociat în afaceri cu unii dintre coacţionarii Băncii Dacia Felix (EuromBank), precum Avital Benesch (preşedinte al băncii), Fredy Robinson (proprietar principal al băncii) şi Liviu Mandler (fost preşedinte al băncii, asociat). Dealtfel, Liviu Mandler i-a fost subordonat lui Ariel Sharon în armata israeliană.
Sorin Beraru (Samuel Bergovici)
Consacrat public prin afacerea/ecscrocheria CICO S.A., israelianul Sorin Beraru este cel mai celebru infractor evreu din România, prin fraudă acaparând şi devalizând multe întreprinderi româneşti, pe care le-a stors de fonduri ce au părăsit România, ca şi el. Inculpat în mai multe dosare penale, în anul 2002 Beraru a încercat mituirea procurorilor români cu suma de 600.000 de dolari. Aceştia au organizat un flagrant, astfel fiind arestat emisarul său israelian. L-a interogatoriu, acesta a declarat ca o parte din bani trebuiau să ajungă la Adrian (Năstase, primul ministru?). Dat în urmărire generală internaţională, Beraru rezidează în Israel, stat care nu face nici un efort
pentru a-l identifica şi extrăda în România. Mai mult, la vizita oficială din 2001 în Israel a primului-ministru Adrian Năstase, la întâlnirea oficială cu oamenii de afaceri israelieni, organizată de gazde, a fost prezent şi inculpatul Beraru pentru a-l certa pe premierul român că procurorii din România îi tulbură "gheşefturile".
Moshe Pesah
Israelian. Partenerul de afaceri în România al lui Sorin (Shmuel) Beraru. Joacă teatru ca victimă a lui Beraru, deschizând procese împotriva acestuia ca astfel să îşi demonstreze "buna-credinţă" şi să convingă instanţele româneşti că el poate păstra proprietăţile obţinute prin fraudă de la statul român.
Shimon Nahor
Traficant israelian de arme ce a acţionat pe teritoriul României cu începere din 1992, până în 2001. Fiind evreu originar din Galaţi, când a emigrat în Israel avea numele de Herşcovici. La un moment dat, viceamiral al armatei israeliene. Traficant israelian de arme ce acţionează pe teritoriul României. Afacerile sale ilegale l-au adus în atenţia procuraturii româneşti, fiind arestat şi inculpat în cadrul unui proces penal. Mituind judecătorii, avocata evreică a lui Nahor, Lidia Peter, a obţinut eliberarea acestuia ("judecarea în stare de libertate"). Shimon Nahor, odată eliberat, a încălcat interdicţia de a părăsi România, fugind peste graniţă, ascuns într-un covor făcut sul. Avocata Lidia Peter a fost arestata în Bulgaria şi extrădată în România. Ca şi în cazurile Sorin (Samuel) Beraru şi Maria Vlas, Israelul întârzie extrădarea în România a infractorului Nahor.
Timp de mai mult de zece ani, Nahor a fost ofiţer superior în armata israeliană, fiind comandantul unei nave de luptă. Ca ofiţer de marină în retragere el a fost selectat de către Mossad pentru munca de spionaj în străinătate. Controlând firma Quick Aero-Service (al cărei proprietar apare Dumitru Popescu, condamnat în afacerea "Ţigareta II" pentru acelaşi tip de transporturi "speciale"), la 7.04.1997, Nahor efectuează un zbor de contrabandă cu armament pe distanţa Bucureşti (aeroportul Otopeni)-Khartoum, pentru care a dispus plăţi din Geneva pe numele Herşcovici Simon.
Acesta a fost numai unul dintre zecile de "transporturi speciale" pe care le-a efectuat de pe Otopeni. În anturajul lui Nahor (Herşcovici) s-au remarcat lt.col. Hary Ene din S.R.I., Kuki Borislavski (consilier al ministrului apărării Victor Babiuc), generalul Florentin Popescu, şef al Direcţiei de înzestrare a Armatei române (compromis în afacerea "Ţigareta").
Un personaj care nu a văzut (?) ce face Nahor pe aeroport, este chiar directorul operaţional al Aeroportului Bucureşti-Otopeni, Sorin Stoicescu, care, prin intermediul firmei de protecţie şi pază Valahia asigura şi paza aeroportului. Reproducem din raportul «Legătura lui Stoicescu cu Mossad-ul»:
"În 1991, Sorin Stoicescu intră în relaţii deosebite cu Yehuda Tova, ofiţer de informaţii acoperit în cadrul Ambasadei Israelului de la Bucureşti şi se vede permanent cu acesta, unele surse susţin că ar părea un schimb informativ. A nu se uita atitudinea sa în cazul afacerii Bell Helicopters... în poziţia sa din Departamentul Aviaţiei Civile; Stoicescu nu a fost deloc străin de facilitarea achiziţionării unor aeronave de către Compania Tarom de la o firmă de leasing americană, administrată de cetăţeni israelieni; este acuzat de relaţii strânse de amiciţie cu numiţii: Niels Schnecker, Gyora Yar, Artur Weis; Sorin Stoicescu pare că s-a implicat mult prea activ în asigurarea tranzitului cetăţenilor evrei din Rusia către Israel din chiar dispoziţia primului-ministru Petre Roman. Asociatul său de la firma Valahia desfăşoară fel de fel de activităţi pe lângă Ambasada Israelului." (A.P.)
Deşi dat în urmărire internaţională de către Procuratura din România, sustrăgându-se procesului penal şi condamnării, Shimon Nahor este ridicat în slăvi şi scos nevinovat în lucrarea recent apărută România Iudaică, tipărită pe banii Ministerul Cultelor şi Culturii din România (a se citi din partea ministrului filo-sionist Răzvan Teodorescu, acelaşi care susţine culpa poporului român de Holocaust împotriva poporului evreu).
Sammy Ofer
Cetăţean israelian şi britanic. Evreu de origine română, reprezentant al familiei magnaţilor israelieni Ofer cunoscuţi drept fraţii Ofer (David, Sami şi Iuli). Tatăl fraţilor Ofer a fost evreu originar din România, emigrând din oraşul Constanţa, unde avea numele de Josef Herşcovici (acelaşi nume de familie cu Shimon Nahor, Herşcovici din Galaţi). Averea fraţilor Ofer se ridică la 1,5 miliarde de dolari, plasată în afaceri.
Dintre cei trei fraţi, David a fost şeful unui serviciu secret israelian, Iuli a avut aplecare spre funcţiile publice, deţinând până recent, deşi israelian, şi funcţia de consul al României la Tel Aviv, iar Sammy, un personaj retras, de culise, s-a concentrat asupra afacerilor. El locuieşte cu precădere la Londra, fie la reşedinţa sa, fie pe un yaht de lux. Fraţii Ofer deţin împreună o bancă israeliană de rangul doi, Bank Mizrahi. Afacerile din România au fost demarate în ultimii ani de către octogenarul Sammy Ofer, iar în prezent sunt conduse de fiul său, Eyal Ofer.
Familia Ofer este coproprietară, alături de familiile (evreieşti) Pritzker din S.U.A. şi Wilhelmsen din Norvegia, al uneia dintre cele mai bine cotate agenţii de turism din lume, Royal Caribbean Cruises Ltd. (active de 2,2 miliarde de dolari, venituri anuale de 1,2 miliarde de dolari), ce oferă croaziere în toată lumea cu peste 50 de itinerarii şi peste 140 de destinaţii în Caraibe, Bermude, Bahamas, Mexic, Panama, Alaska, Hawai etc., etc. Flota are 14 nave moderne de agrement, cu o capacitate de peste 24.000 de călători.
Cea mai importantă afacere: familia Ofer deţine compania Zodiac Maritime Agendes, companie de transport naval comercial, cu vase de până la 164.800 tdw. Această companie administrează şi vasele altor firme evreieşti, precum flota Rosemont, Trans Union Corp., sau cele 10 vase ale O&P Holding Ltd. Navele sunt operate prin contracte de la câteva zile până la câţiva ani. În prezent familia Ofer deţine numeroase
proprietăţi în România, care nu pot fi însă identificate cu uşurinţă, deoarece foloseşte în preluarea întreprinderilor româneşti firme off-shore cu acţionariat secret, create în paradisuri financiare, precum Cipru. Se bănuie prezenţa sa masivă, deşi invizibilă, în proprietăţile din oraşul Constanţa (mai ales în port), unde presa nu poate scrie decât ceea ce vrea el. La conducerea magazinului Tomis (proprietatea sa) a numit-o pe Daiana Voicu, fiica cunoscutului magistrat Marin Voicu.
Eyal Ofer, împreună cu Jay Pritzker, l-au mandatat în 1997 pe evreul Phillip Bloom să le procure Hotelul Bucureşti. Afacerea a eşuat într-un scandal privind manipularea privatizării.
De multe ori, datorită poziţiei sale, Eyal Ofer este mandatat de oficialităţi să reprezinte România în faţa forurilor internaţionale, astfel încât el cunoaşte politica de culise a guvernului român mai bine decât serviciile secrete româneşti.
Dan Fischer
Cetăţenie română şi israeliană. S-a numit şi Frâncu, nume sub care a fost cunoscut ca sportiv al clubului Ministerului de Interne, Dinamo. Coproprietar al postului de televiziune Prima TV. În capitolul "GHEŞEFTURI EVREIEŞTI" este arătată implicarea sa în recuperarea creanţelor României de la diverse state. Rolul lui Fischer se rezumă la a intermedia vânzarea acestor creanţe, pentru numai 40% din valoarea reală, către una din Băncile Rotschild şi la a-şi încasa comisionul. Totodată, Fischer a intermediat obţinerea de credite, pentru România, de la altă bancă evreiască americană, Credit Swiss First Boston. Apropiat în afaceri de secretarul de la Ministerul Finanţelor, Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană. Legat de relaţiile sale cu serviciul de spionaj românesc, sunt semnificative acuzele aduse, în octombrie 2000, de actualul şef al Serviciului Român de Informaţii, Radu Timofte, pe atunci vicepreşedinte al Comisiei parlamentare pentru controlul SIE. Concret, şeful Serviciului de Informaţii Externe, Cătălin Harnagea, ar fi cerut de la ofiţerii din subordine dosarele a 19 personalităţi politice pentru a le discredita sau şantaja. În acest context, atunci când "un om de afaceri nu cotizează la Fischer sau la AVAB, i se face imediat dosar penal", susţinea Radu Timofte, arătând şi că Hamagea se folosea de ofiţerii acestui Serviciu în interes personal, pentru a răspunde anumitor comenzi politice. Astfel, aceşti ofiţeri bine pregătiţi acţionează şi în misiuni speciale în afara ţării, având ca scop recuperarea creanţelor României. Conform relatărilor lui Timofte, folosindu-se acest procedeu, România a recuperat 40 de milioane de dolari din Kuweit, însă banii nu au ajuns nici la bugetul de stat, nici la S.I.E., ci au luat căi numai de Harnagea ştiute. Această acuză are o semnificaţie aparte, în contextul în care colaboratorul şi specialistul nr. l al României (şi al S.I.E., deci) în recuperarea creanţelor este... Dan Fischer.
Vladimir (Vova) Cohn
Evreu originar din România, transfug, se pretinde investitor repatriat din Franţa, în 1990. Taică-său a fost comisar sovietic evreu Kominternist, venit în România pe
tancurile sovietice, după 1944, deoarece a făcut parte din activul de bază ai instalării comunismului în România. De aici probabil se trage prietenia sa cu alt evreu, fiu de comunist evreu, Petre Roman, fost prim-ministru al Romaniei, actualmente "Raportor NATO". În perioda cât Petre Roman s-a "specializat" la Paris, relaţiile dintre familiile Neurlander-Cohn au fost reluate.
Vova Cohn a primit, după 1990, în "locaţie de gestiune", de la fostul prim-ministru Roman, clubul Nasty din Bucureşti.
Foarte gălăgios şi obraznic pe posturile de televiziune, în timpul fostelor guvernări, Cohn a participat la mai multe privatizări cu cântec ale întreprinderilor româneşti, cea mai celebră fiind privatizarea unicului producător de carton presat din România, fabrica RomCarton S.A.. Ca în toate privatizările evreieşti din România, Cohn a dat dovadă de o duritate deosebită faţă de muncitorii români, a concediat masiv şi nu a plătit salariile. Greva şi mitingul din curtea fabricii, l-au determinat pe Cohn să-şi folosescă influenţa, ceea ce a dus la o intervenţie extrem de violentă şi represivă a forţelor poliţieneşti, care i-au molestat pe muncitori şi i-au alungat din incinta întreprinderii.
Vova Cohn este în prezent Vicepreşedinte al clubului de fotbal al Ministerului de Interne, Dinamo Bucureşti.
by Alina
