Debitez Pamfleturi

Acest site are dreptul la opinie persoanala,tot ceea ce este postat pe acest site este un pamflet si trebuie tratat ca atare

Calendar

Ceas

miercuri, 2 martie 2011

Drumul unui vis

                                         Drumul unui vis



Visele trec adesea prin nori afundati in ganduri cetuite,in idei nedefinite,incercand cu disperare sa privesti stelele cerului vei da dovada de disperare si oricat de mult vei vrea sa-ti creezi propria lume fictiva vei avea parte de o lume otravitoare,dura,distrugatoare si adesea nemiloasa,care-ti va spulbera orice speranta doar printr-o suflare.Norii iti acopera cu ceata gandul bun,ducandu-l spre cai nemaivazute de unde steaua visului nu mai are putere sa straluceasca pana lumina gandului bun nu se va mai aprinde.Privind pe un geam prafuit pe care cu mana incerc sa-l sterg ca prin fereastra cea prafuita sa poata intra razele unui rasarit de soare,o lumina radianta ce ma poate orbi pentru a putea vedea lumina dupa ani de suferinta,dupa o durere ce ma apasa sa pot incepe sa simt caldura razelor de soare.Stergand-o ea cuprinde intreaga camera si o lumineaza precum o floare ce intr-o glasta infloreste.Visele prind contur iar privirea mea incepe sa sclipeasca,incep sa zambesc chiar daca poate nu am un motiv sa o fac.Zaresc din spatele acestei ferestre...oameni,cladiri,apa,nisip,bancute
dar nimic nu pare sa-mi atraga atentia precum lumea care pare a fii debusolata,precum visele unor oameni neincrezatori,cladirile par a fii mormane de ciment,inaltate spre cerul albastru si nesclipitor,apa arata precum o pata de culoare de pe o pereche de blugi care spalati foarte des si-au pierdut din culoare,nisipul seamana cu un copil care alergand cade si se loveste,iar stelele,stelele se indeparteaza cu o viteza mult prea mare de cer,plictisite incearca sa departeze de responsabilitati.Doua vietuitoare ne privesc si incearca sa ne spuna:"Cu gandul distruge-ti vise,cu mana oameni,cu vorba...tot."Incerc sa ma departez de aceste lucruri,inchid ochii si-mi spun ca totul este o iluzie,vreau sa ma mint si sa deschid usa spre a incerca sa uit toate gandurile reale,fac doi pasi si incet,incet intru in propria-mi iluzie,intru intr-o"turma"de oameni,ce agitati merg cu capul in pamant iar privirea lor arata de parca ar fii hipnotizati,nu mai au curajul sa ridice capul si cu ochii sa priveasca spre cer...In gandul meu totul a inceput sa termine cu semnul intrebarii,dar incep sa ma mint ca totul este o alta iluzie iar cand incep sa cred acest lucru in fata mea zaresc doi copii care-mi atrag atentia si ma fac sa uit de gandurile mele prin tonul ridicat pe care-l folosesc,ma opresc din mers si incep sa privesc din spatele unui gard ce desparte locul lor de joaca de aleea pe care eu ma aflu,pun mainile pe gard si ii privesc,micutii par a se simtii bine pana cand unul dintre ei se impiedica si cade...pentru o secunda totul ramane fara glas pana si crengile copacilor se opresc din freamat,totul pare a fii magnific...micutul incepe sa tipe,totul revine la normal,el a redeschid din nou "cutia" durerii,a reusit sa strice natura care pana in urma cu o secunda era perfecta,a reusit cu glasul vocii sale sa cheme furtuna,norii acopera in cateva secunde tot cerul,din senin incepe sa fulgere,iar toti oamenii incep sa fuga din calea furtunii,a norilor ce din senin s-au dezlantuit...observ printre stropii de ploaie ce imi acoperisera toata fata precum spuma unui sampon ce te face sa nu-ti poti controla simturile si nu iti permite sa-ti deschizi ochii,oameni cum alearga incercand sa se adaposteasca din
calea furtunii dezlantuite...doar ca langa micut in pasi mici se duce o femeie de varsta a treia ce cu o liniste sufleteasca si o blandete nemaiintalnita ii intinde o mana copilului,care pare a fii pierdut,lasat ca un soldat singur in mainile inamicilor,copilul se ridica si fuge,uitand de durere,spre o doamna ce pare a ii fii mama,doamna il strange in brate dupa care incepe sa tipe la el cu o privire plina de ura se indreapta cu micutul spre doamna de varsta a treia si incepe sa-i spuna cuvinte dure pline de rautate si de insulte grosolane care ma fac sa ma intreb ce se intampla,dar nu dureaza zece secunde iar batranica se indreapta spre poteca ce duce la isirea din parculet,lasand in urma glasul ridicat si cuvintele mizere ale acelei doamne,pentru batranica nu mai au rost cuvintele doamnei,pare a mai fi trecut prin aceasta situatie,de aceea o intreb uluita si totodata speriata:"de ce l-ati ajutat pe copilul acelei doamne si nu ati incercat sa va feriti din calea acestei furtunii napraznice, precum au facut toti oamenii?aveti un suflet bun!".Batranica nu sta pe ganduri si-mi raspunde ironic:"nu l-am ajutat,i-am intins o mana iar el sa ridicat,dar sa-ti spun un lucru esential domnisoara,in aceasta lume trebuie sa fii dur,nemilos,sa-ti pese doar de tine"..."dar daca spune-ti aceste lucruri de ce l-ati ajutat,repet,nu cred ca va regasiti in descrierea cat si in sfatul pe care mi l-ati dat,nu aveti spini in locul inimii"...doamna se departeaza si nu-mi mai pot continua ideea,intrebarea...eu raman in ploaie singura cu gandurile mele,din senin incepe sa rasara soarele,parca se deschid niste porti ce reusesc sa departeze norii cenusii si usor,usor soarele isi face loc iar furtuna ce reusise sa faca liniste se opreste...eu incep sa cred ca am invatat o lectie ce nu se poate invata doar din cuvinte.Incep sa ma departez de acel loc,nu reusesc sa fac patru pasi iar in fata mea observ o cladire imensa,gandurile mele dispar precum acei nori cenusi si incep sa numar etajele care par a nu se mai termina,incep sa-mi creez alte ganduri,intrebari ce ma fac sa nu pot crede ca oamenii au inceput sa puna accent pe astfel de lucruri in pofida sentimentelor,a respectului si a fericirii, in sinea mea incep sa am resentimente,a inceput sa nu-mi mai placa agitatia aceasta care a reusit cu ajutorul oamenilor sa duca la risipa totul iar ei sa se regaseasca in ciment si cladiri enorme,incep sa cred ca a mea casuta mica,veche si izolata in opinia altora este exact ca un moment penibil care ar putea face o persoana sa planga deoarece este batjocorita si luata in deradere de o alta persoana,dar acest lucru nu ma poate retine sa nu o cred un lucru minunat care face parte din viata mea,acest sentiment ma face sa-mi fie dor de ea,toate visele pe care mi le-am creeat luand nastere in dansa,doar ele ma ajuta sa-mi fie dor sa ma reintorc cu privirea indreptata spre cer acasa,privind soarele ce incepe sa apuna incep sa ma regasesc in gandurile mele,in toate visele ce le uitasem in urma cu cateva ore,un gand ma face sa-mi doresc sa ating lumina dintr-o stea care mi-a lipsit multi ani,probabil ca astazi a iesit in calea mea pentru a ma face sa-mi doresc sa nu fii intrat in "turma" acestor oameni si o iau ca pe un semn,un avertisment...ganditoare si mergand agale spre casa in calea mea ies doi copilasi ce par a fii  lipsiti de educatie si respect,rad de alti oameni folosind cuvinte jignitoare la adresa lor,cu doua tigari in mana,acest lucru ma face sa ma intreb:"oamenii distrug copii sau copiii distrug totul?".Nu reusesc sa-mi termin ideea deoarece unul dintre ei razand ma opreste intrebandu-ma:"vrei si tu?",pentru mine este ceva nou si tentant iar cu toate gandurile si visele mele bune nu reusesc sa ma abtin si accept...copilul amuzat mi-o ofera iar eu trag un fum,dar cum niciodata nu am mai incercat ma inec cu acel fum si ei incep sa se amuze foarte tare,incep sa rada cu un glas impunator ceea ce pe mine ma face sa arunc tigara si sa fug plangand deoarece nu pot crede ca am acceptat o prostie,alerg si incerc sa-mi fac loc cu cotul si mainile prin multimea de oameni ce mergeau agale.In jurul meu nimic nu mai are viata,ajung acasa,deschid usa si o izbesc cu piciorul iar alergand pe scari ajung in camera mea,in patul meu unde-mi petrec noaptea plangand,stelele de pe cer reusesc sa ma calmeze iar eu incep sa adorm privind cerul senin.O noua zi a inceput pentru mine,stau in patul meu si reflectez asupra zilei de ieri,nu-mi vine sa cred si nici nu pot,ca oamenii s-au schimbat enorm,nimic nu mai are sens,totul se invarte precum un cronometru,orele au inceput sa fie masurate in secunde,zilele in minute,caracterul in hartii valorice,ce sa intamplat?Schimbarile sunt ca o ploaie urmata de un soare puternic cu raze magnifice,ceva fascinant,de nedescris.Ma ridic din pat ganditoare cu noi planuri pentru ziua aceasta superba,cu talpile goale ma indrept spre plaja si ating nisipul ucigator de fierbinte,incep sa zambesc si sa alerg
prin apa marii invorvulate,o placere ce nu poate fii descrisa in cuvinte,in jurul meu sunt trei persoane ce par a se bucura ca si mine de frumusetea acestei zile,in larg este un om ce inoata fericit,incerc si eu sa fac acelasi lucru dar nu stiu,este ceva nou"nu-i nimic"imi spun si merg mai departe,alerg pana nu-mi mai simt picioarele si ma asez obosita pe nisip,trupul meu atinge nisipul,palmele mele ating apa marii,ma las dusa de val si adorm prvind spre soare...Din senin aud o galagie imensa,ma trezesc debusolata,nu stiu cat este ora,incep sa regret ca am adormit,privind spre largul marii ma ridic,in jurul meu zaresc o multime de persoane ce ma privesc debusolati,par a fii uitat ceea ce faceau iar privirile lor stau atintite pe mine,incep sa privesc spre cer si ma departez de ei"intr-un final am reusit sa scap de acele priviri indiscrete",imi spun.Mergand inainte pe marginea apei observ o masina pe nisip,persoane de aceeasi varsta cu mine,muzica,nu inteleg ce se intampla,sunt euforici si zambesc spre mine,ceva ma opreste din mers si ma face sa-i privesc:"patru persoane distrandu-se,vreau si eu sa fiu ca ei doar o zi,ar fii perfect",unul dintre ei vine spre mine amuzat iar eu ma intreb:"doua secunde si mi-a reusit?",ma invita sa-l urmez si sa ma alatur petrecerii,o fac fara a constientiza exact despre ce este vorba,totul pare a prinde contur din momentul in care incepem a socializa,ne amuzam,ne distram,unul imi ofera o bere si imi cere sa-l urmez cu promisiunea ca voi fii ca ei,eu fac si acest lucru,a durat trei secunde si am devenit euforica,ca si ei,incepe sa-mi placa,plina de entuziasm,uitand de griji,reusesc pentru o clipa sa nu observ faptul ca nu stiu ce se intampla...ceva insa ma face sa-mi adresez multe intrebari,dar le uit repede,clar m-am afundat intr-o lume necunoscuta dar "calduroasa".Pentru prima data am uitat de griji,aceasta lume pare a fii exact ceea ce imi doresc,toti gandesc ca si mine...nu mai vreau sa plec de langa ei,vreau sa stau cu ei mereu...Zilele trec iar eu continui sa ma afund in aceasta lume distrugatoare de vise.Nimic nu mai conteaza,zilnic vad o noua speranta,un nou vis,doar ca totul reprezinta doar o fictiune,este o lume de vis care incepe sa nu-si mai gaseasca rolul in poveste...Dupa perioada viselor frumoase incepe vremea rea,trezindu-ma in fiecare dimineata uit de lumea cerului(lumea reala)traiesc viata la extrem,traiesc un vis distrugator,vreau sa renunt dar nu pot,vreau sa ma departez dar ceva ma retine,vreau sa scap dar nu gasesc iesirea,am ajuns
aproape la final.Intr-o zi ploioasa gasesc puterea de a ma ridica din pat,de a incerca sa renunt,de a nu
mai iesii din casa,stiu ca izolarea de "prieteni"este buna,doar in ea pot gasi cheia ce deschide usa luminii,
"trebuie sa o fac"imi repet in gand iar intr-un final reusesc...cu pasi mici si cu trupul tremurand-mi ma indrept spre
fereastra,nu pot ridica mana,tremur,dar ceva imi da forta ce ma ajuta,pe obraz imi curg lacrimi,de mult
timp nu le-am mai simtit,este cel mai frumos sentiment pe care il traiesc,uitasesm ca mai exista...
Cu mana incep sa sterg fereastra,care este plina de praf,privesc printr-un mic coltisor al geamului ploaia
cum cade pe pamantul uscat si rigid precum lacrimile mele de pe obraz,"iubesc viata" este gandul ce-mi
vine in minte.Gandesc ca nu am realizat nimic ci am stricat totul,dar...am revenit la realitate,si ies
din noroi ca un fotbalist ce marcheaza golul victoriei in ultima secunda.Viata am inceput sa o pretuiesc,sa
nu o mai privesc cu dispret,totul a reinceput sa aibe sens.Cu un gand bun planific sa-i ajut si pe "prietenii"
mei sa renunte la vise distrugatoare,ies din casa in bluza mea rosie,blugii mei albi si adidasii cei rosii,fac pasi
desi in incercarea mea de a reusi sa-i fac sa renunte la aceasta lume periculoasa,dar visul meu se spulbera
cand ii intalnesc...nu ajungem la un consens,ne certam...las totul in urma si cu usurare sufleteasca dar si cu
o strangere de inima,ideea ca nu am reusit sa-i ajut imi da fiori,dar poate ca daca eu nu am reusit intr-o zi cineva va putea...plec,ii las in urma si privesc in fata in timp ce ei ma striga,imi amintesc instantaneu ca cerul
reprezinta lumina si-l privesc,nu vreau sa-mi iau privirea de la cer,nu vreau sa ma mai las dusa de val...Trec
pe langa cladiri ce par a fii moarte,fara viata,inima,in timp ce merg spre casa,sunt exact ca si amicii mei cand
sunt euforici,nu mai puteam sta in lumea aceea,am "evadat" spre noi frontiere(lumea reala)..."Trezirea",aud o
voce care-mi spune:"trezirea"...deschid ochii,a fost un vis,un cosmar...rasuflu usurata...

Fiecare vis reprezinta o realitate,o lectie de viata in cele mai multe cazuri,exact ca realitatea pe care o cream
zilnic prin faptele noastre,cele mai multe fiind nerealiste,ne mintim ca putem realiza ceea ce au realizat si altii,
nu suntem interesati daca celelalte persoane fac prin faptele lor lucruri bune sau rele,noi vrem sa fim ca si ei
iar aceste lucruri adesea ne distrug,visul ce l-am povestit mai devreme ma facut sa realizez ca unele persoane
vor sa faca exact ceea ce fac si altii,nu se gandesc de doua ori inainte de a lua o decizie finala,reactioneaza
instantaneu,pe moment,multi merg pe premiza"daca el poate,pot si eu!".De ce unii se mint singuri ca pot face
aceleasi lucruri care adesea sunt nesemnificative si pot fi insotite de repercursiuni distrugatoare?

Raspuns:

Viata traita dupa conceptiile altora poate duce la nerealizarea propriilor vise,neasumarea responsabilitatilor
distrugerea personalitatii.Orice persoana are un vis,dar nimeni nu are demnitatea sa ia initiativa sau sa-si
asume responsabilitati,multi vor ca visul si experientele altora sa fie si ale lor iar dupa aceea sa si le insuseasca.


                                                              by Alina